Fiind un promotor al proiectelor de sustenabilitate, orașul Eger a fost printre primele din Ungaria care au decis să își pregătească planul de mobilitate urbană durabilă (PMUD), susținut pe plan tehnic de către Mobilissimus. PMUD-ul orașului Eger își propune să realizeze un sistem de mobilitate urbană durabil și de înaltă calitate în oraș și în zona urbană funcțională. În conformitate cu recomandările UE, acesta este centrat pe locuitori și pe cetățeni in general, urmând o abordare integrată în ceea ce privește luarea în considerare a zonei urbane funcționale și a politicilor sectoriale relevante și a fost elaborat cu implicarea continuă a părților interesate (factori de decizie, parteneri din sfera profesională și cetățeni).
În prima fază a procesului de planficare, a fost efectuată o analiză aprofundată a opțiunilor de mobilitate din Eger și din aglomerarea sa, prin examinarea strategiilor și planurilor existente, prin obținerea de noi date, a interviurilor și discuțiilor, a vizitelor detaliate la fața locului, a contorizării numărului de pasageri și monitorizării volumelor si specificul traficului, precum și cu ajutorul sondajelor. Datele privind nevoile de mobilitate și transport au fost, de asemenea, utilizate pentru a construi un model de trafic.
Pe baza analizei acestor rezultate, precum și a obiectivelor strategice ale orașului și a planurilor de dezvoltare privind rețeaua de transport, a fost creat un sistem personalizat de obiective. Obiectivele servesc la realizarea viziunii orașului Eger, care se transformă în "Orașul Calității" (City of Quality), astfel cum este prevăzut în Conceptul Local de Dezvoltare. Acestea au fost stabilite într-un cadru structurat de obiective strategice generale și obiective operaționale specifice pentru a oferi o bază pentru determinarea posibilelor măsuri de mobilitate.
În a doua etapă, au fost identificate posibilele acțiuni, incluzând atât propuneri existente, cât și propuneri noi. Toate intervențiile posibile au fost evaluate prin intermediul unei metodologii comune, cu scopul de a determina lista finală de proiecte care sunt fezabile și rentabile din punct de vedere al costurilor, oferind cele mai multe beneficii sociale și de mediu. Proiectele selectate care răspund tuturor criteriilor au fost clasate pe o listă de priorități, clasificate în șase seturi de proiecte tematice pentru a realiza sinergia între intervenții și programate pentru faze de implementare pe termen scurt, mediu și lung.
Planul de mobilitate urbană durabilă al orașului Eger și lista finală de intervenții sunt rezultatul unei cooperări active între factorii de decizie, personalul orașului și planificatori. Deși acoperă toate modurile de transport, acestea se concentrează pe modurile durabile și oferă soluții avansate, rentabile și prietenoase cu pasagerii. Planul nu numai că ajută la accesarea fondurilor UE, dar sprijină și utilizarea inteligentă și eficientă a tuturor resurselor - UE, naționale și locale - pentru atingerea obiectivelor orașului. Prin realizarea acestor proiecte, nivelul de servicii al sistemului de mobilitate va fi îmbunătățit și va ajuta Eger să devină "orașul calității".
PMUD-ul pentru orașul Eger a fost discutat și aprobat de Consiliul Local în ședința din 30 noiembrie 2017.
Rezumatul SUMP poate fi văzut mai jos sau descărcat de la următoarele linkuri:
- Rezumatul SUMP (în limba maghiară cu rezumat în limba engleză)
- Broșură (maghiară)
- Broșură (în limba engleză)
Mai multe informații sunt disponibile (în limba maghiară) pe site-ul PMUD-ului orașului Eger.